Contact: 0751 277 188 - Mail contact@emediere.com

Sedinta de informare.

Mediere obligatorie versus mediere facultativă

1.1. Obiectul medierii

Pentru a determina obiectul medierii, cu alte cuvinte, cazurile în care părțile pot recurge la mediere și, dintre acestea, pe acelea în care medierea este obligatorie, trebuie să coroborăm dispozițiile art. 2 cu cele ale art. 601 din Legea nr. 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, modificată și completată .
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (5) din legea medierii, părțile pot recurge la mediere atunci când este vorba despre drepturi de care ele pot dispune. Alin. (4) al aceluiași articol exclude din obiectul medierii drepturile strict personale, cum sunt cele privitoare la statutul persoanei, precum și orice alte drepturi de care părțile, potrivit legii, nu pot dispune prin convenție sau alt mod admis de lege. Noul Cod civil , în dispozițiile referitoare la domeniul de aplicare a contractului de tranzacție, deși nu arată expres ce poate constitui obiect al acestuia, reglementează cazurile exceptate, acestea fiind capacitatea sau starea civilă a persoanelor, precum și drepturi de care părțile nu pot să dispună potrivit legii. Per a contrario, obiectul contractului de tranzacție îl constituie drepturi de care părțile pot dispune. Comparând conținutul textelor din cele două acte normative, constatăm cu ușurință că ele nu diferă decât sub aspectul formulării, nu și acela al reglementării.
Rezumând, părțile pot recurge la mediere ori de câte ori este vorba despre drepturi de care acestea pot dispune.
Art. 31 din legea medierii prevede că mediatorul trebuie să cunoască ce drepturi nu pot face obiectul medierii și, în cazul acestora, are obligația de a refuza medierea.

1.2. Momentul în care părțile pot recurge la mediere

Ca și în cazul tranzacției, acestea pot recurge la mediere pentru a preîntâmpina un litigiu, pentru a stinge un litigiu sau, chiar după pronunțarea unei hotărâri judecătorești sau în situația existenței unui alt titlu executoriu, pentru a conveni asupra modalității de executare a obligației cuprinsă în acesta, deci inclusiv în faza executării silite [art. 2.267 NCC, alin. (1)].
1.3. Ședința de informare obligatorie
1.3.1. Ședința de informare prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată
Din textul art. 2 alin. (1) din legea medierii, rezultă că părțile nu sunt obligate să parcurgă procedura medierii, dar, în cazurile expres prevăzute de lege, au obligația de a participa la o ședință de informare privind avantajele medierii.
Conform acestui text, există această obligație în sarcina părților în cazul conflictelor în materie civilă, de familie, în materie penală, precum și în alte materii, în condițiile prevăzute de lege. Acest articol debutează cu mențiunea „dacă legea nu prevede altfel”, de unde s-ar putea deduce că toate litigiile enumerate în text (sau în alte texte speciale) sunt obiect al medierii, cu excepțiile prevăzute de lege.
În realitate, așa cum rezultă din dispozițiile art. 2 alin. (12) din lege, ce reglementează sancțiunea pentru nerespectarea acestei obligații și face trimitere la dispozițiile art. 601 alin. (1) lit. a) – f), legea medierii reglementează expres care sunt materiile în care participarea la ședința de informare este obligatorie, acestea fiind: protecția consumatorului [lit. a), care trebuie coroborată și cu art. 2 alin. (2) din lege], dreptul familiei [ lit. b), în situațiile prev. de art. 64, respectiv în ceea ce privește continuarea căsătoriei, partajul bunurilor comune, exercițiul drepturilor părintești, stabilirea domiciliului copiilor, contribuția părinților la întreținerea acestora, orice alte neînțelegeri care apar în raporturile dintre soți, cu privire la drepturi de care aceștia pot dispune potrivit legii), litigiile privind posesia, grănițuirea, strămutarea de hotare, orice alte litigii ce privesc raporturile de vecinătate [lit. c)] , în cauzele de malpraxis, dacă vreo lege specială nu prevede o altă procedură [lit. d)], în litigiile de muncă în legătură cu contractul individual de muncă [lit. e)], în litigiile civile a căror valoare este sub 50.000 lei, cu excepția cazurilor în care s-a pronunțat o hotărâre executorie de deschidere a procedurii de insolvență, a acțiunilor referitoare la registrul comerțului și a cazurilor în care părțile aleg să parcurgă procedura ordonanței de plată, prevăzută de art. 1.013-1.024 NCPC sau a cererilor de valoare redusă, prevăzută de art. 1.025-1.032 NCPC [lit. f)].

1.3.2. Ședința de informare pe parcursul litigiului din dispoziția instanței

Din dispozițiile art. 227 alin. (2) și (3) NCPC și ale art. 61 alin. (1) din legea medierii, rezultă că judecătorul (în realitate, este vorba despre completul de judecată), poate dispune ca părțile să participe la o ședință privind avantajele medierii și în cursul procesului, în acele litigii unde medierea este posibilă, fără a fi obligatorie, întrucât, în cazul medierii obligatorii, procedura aceasta trebuie parcursă anterior înregistrării cererii de chemare în judecată. Alin. (4) al art. 227 NCPC prevede că dispozițiile alin. (3) nu sunt aplicabile dacă părțile au încercat soluționarea litigiului prin mediere anterior introducerii acțiunii, indiferent dacă este vorba de mediere obligatorie prin lege, prin voința părților (în cazul existenței unei clauze de mediere) sau facultativă (adică, deși nici legea, nici convenția părților nu o prevede, reclamantul a recurs la această procedură în speranța că va soluționa cauza pe cale amiabilă).

2. Actele mediatorului care dovedesc parcurgerea procedurii de informare

2.1 In procedura prealabilă, conform dispozițiilor art. 2 alin. (11), „dovada participării la şedinţa de informare privind avantajele medierii se face printr-un certificat de informare eliberat de mediatorul care a realizat informarea.

Dacă una dintre părţi refuză în scris participarea la şedinţa de informare, nu răspunde invitaţiei prevăzute la art. 43 alin. (1) ori nu se prezintă la data fixată pentru şedinţa de informare, se întocmeşte un proces-verbal, care se depune la dosarul instanţei” (s.n.).
Așadar, dacă toate părțile (reclamantul sau reclamanții și pârâtul sau pârâții) participă la ședința de informare, dar nu doresc medierea, se eliberează un certificat de informare.
Dacă pârâtul sau vreunul dintre pârâți refuză să se prezinte (textul vorbește de vreuna dintre părți, dar reclamantul sau reclamanții au obligația să se prezinte, altminteri nu satisfac procedura prealabilă), se întocmește proces verbal. De ce acest lucru? Pentru că ar fi de prisos explicarea avantajelor medierii doar reclamantului (reclamanților) dacă pârâtul nu este prezent.
2.2 În cursul procesului, art. 227 alin. (3) NCPC vorbește expres doar de proces verbal privind rezultatul ședinței de informare. Așadar, în această situație, toate părțile (inclusiv terții introduși voluntar sau forțat în proces) participă la ședința de mediere și acceptă sau nu medierea. Rezultatul medierii este adus la cunoștința instanței la termenul de judecată fixat în acest scop, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, conform art. 227 alin. (3) NCPC, termenul de 15 zile fiind cel în care trebuie să se realizeze informarea, conform art. 602 alin. (1) din legea medierii.
Dacă părțile au refuzat medierea, procesul continuă. Dacă au acceptat-o, cauza se suspendă în temeiul acordului lui, conform art. 411 alin. (1) pct. 1 NCPC.

  1. 3.         Ajutorul public judiciar în materie de mediere

 În măsura în care partea nu are posibilitatea de a acoperi aceste costuri, ar putea sau nu beneficia de ajutor public judiciar?

Conform dispozițiilor art. 20 teza I din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar, modificată și completată „în cazul în care persoana care îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) sau (2) face dovada că, anterior începerii procesului, a parcurs procedura de mediere a litigiului, beneficiază şi de restituirea sumei plătite mediatorului cu titlu de onorariu.” Suma la a cărei restituire partea are dreptul se stabileşte de instanţă, prin încheiere.
Textul naște mai multe probleme.

 O primă problemă este aceea dacă poate fi solicitat ajutor public judiciar în faza procedurii prealabile. Ce se întâmplă, însă, dacă partea nu are posibilități financiare de achitare a costurilor medierii sau poate achita costurile, cealaltă parte se prezintă, este de acord cu medierea, însă partea care a invitat la medierea sau ambele părți nu dispun de mijloacele materiale necesare achitării onorariului mediatorului, astfel că nu pot încheia contractul de mediere. Pot solicita, în această fază, ajutor public judiciar?

a doua problemă, față de redactarea textului, este dacă ajutorul public judiciar poate privi și costurile medierii, câtă vreme textul arătat se referă doar la onorariul mediatorului.
Pentru că procedura prealabilă de participare la ședința de informare nu presupune plata unui onorariu, plătindu-se doar costuri, textul trebuie interpretat nu în litera, ci în spiritul său, astfel că poate fi acordat ajutorul public judiciar după declanșarea procesului pentru costurile achitate mediatorului pentru ședința de informare.
Textul art. 20 din OUG nr. 51/2008 se referă doar de restituirea onorariului și ordonanța nu cuprinde vreun text care să permită expres acordarea ajutorului public judiciar în această formă și anterior declanșării unui proces. În cazul asistenței prin avocat pentru preîntâmpinarea unui proces, art. 6 lit. a) prevede expres că aceasta este posibilă și pentru preîntâmpinarea unui proces. 
În această situație, partea care înregistrează cererea de chemare în judecată poate formula o cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma costurilor medierii și, eventual, pentru scutirea sau eșalonarea plății taxei judiciare de timbru. În procedura regularizării cererii de chemare în judecată prevăzută de art. 200 NCPC, cererea de acordare a ajutorului public va fi soluționată de completul de judecată căruia i s-a repartizat cauza, iar termenul de 10 zile prevăzut de art. 200 alin. (2) NCPC se va prelungi cu perioada necesară soluționării acestei cereri, incluzând perioada de soluționare a cererii de reexaminare în caz de respingere în temeiul art. 15 alin. (2) din OUG nr. 51/2008.

În cazul exercitării unei căi de atac, art. 13 alin. (3) din OUG nr. 51/2008, conține o prevedere expresă în sensul întreruperii termenului de exercitare a căii de atac în caz de formulare a unei astfel de cereri, însă, în ceea ce privește înregistrarea cererii de chemare în judecată, nu există vreo dispoziție referitoare la influența exercitării unei astfel de cereri asupra termenului de 10 zile în care trebuie regularizată cererea de chemare în judecată. Dacă este respinsă cererea, procedura de regularizare merge mai departe.

Dacă, însă, este admisă, ce se întâmplă? Ce se întâmplă dacă cererea de acordare a ajutorului public judiciar nu se referă și la taxa judiciară de timbru care trebuie achitată în primă instanță în cursul procedurii de regularizare, conform dispozițiilor art. 200 alin. (1) și art. 197 NCPC?
Textul art. 2 alin. (12) din legea medierii prevede că procedura poate fi parcursă și după declanșarea procesului, în termenul acordat de instanță în acest scop. 
Acordarea termenului pentru parcurgea procedurii prealabile după fixarea primului termen de judecată este categoric neeconomicoasă pentru părți, pentru că aceasta ar însemna comunicarea cererii de chemare în judecată neînsoțită de dovada procedurii prealabile și, eventual, cheltuieli ocazionate pârâtului pentru formularea întâmpinării, în care să invoce lipsa acestei proceduri.
Credem că era indicat ca parcurgerea unei proceduri prealabile imperative să fie reglementată expres în procedura de regularizare a cererii. În lipsa unui text, instanța este obligată să stabilească primul termen de judecată conform dispozițiilor art. 201 NCPC și abia la acest termen să dea un termen părților pentru parcurgerea procedurii de mediere.

4.Sancțiunea neîndeplinirii obligației de participare la ședința de informare, dispoziții tranzitorii

Sancțiunea ce intervine în caz de neîndeplinire a obligației de participare la ședința de informare privind avantajele medierii diferă în funcție de natura legală, convențională sau judecătorească a acestei obligații, considera jud. Andrea Chis.

 

4.1 Obligație legală sau convențională
Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (12) din legea medierii, instanța va respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată în caz de neîndeplinire de către reclamant a obligației de a participa la ședința de informareîn situațiile prevăzute de art. 601 alin. (1) lit. a) –f). În această situație, instanța poate invoca din oficiu excepția inadmisibilității, fiind vorba despre o normă imperativă. Menționăm că, potrivit dispozițiilor tranzitorii cuprinse în art. VII din OUG nr. 4/2013, care modifică art. III din OUG nr. 90/2012, sancțiunea inadmisibilității se aplică doar proceselor începute după data de 1 august 2013.
În cazul în care necesitatea procedurii prealabile rezultă din clauza de mediere inserată de părți în contract, conform art. 193 alin. (2) NCPC doar pârâtul, prin întâmpinare, poate invoca excepția inadmisibilității. Dacă întâmpinarea nu este obligatorie, pârâtul poate invoca excepția la primul termen de judecată.

4.2 Obligație stabilită de instanță pe parcursul procesului
Dacă obligația de participare la ședința de informare a fost stabilită de instanță pe parcursul procesului, în temeiul art. 227 alin. (2) și (3) NCPC și art. 61 alin. (1) din legea medierii, sancțiunea este diferită după cum reclamantul sau pârâtul este cel care refuză să se prezinte la ședința de informare.
Astfel, în cazul reclamantului, vor fi aplicate dispozițiile art. 242 NCPC, întrucât, neîndeplinind o obligație stabilită în sarcina sa de instanță în cursul judecății, cauza va fi suspendată și nu va fi repusă pe rol până nu o îndeplinește în cursul termenului de 6 luni prev. de art. 416 alin. (1) NCPC, altminteri cererea se perimă .
Dacă pârâtul este cel care nu se conformează dispoziției instanței, textul art. 187 pct. 1 lit. f) NCPC privind posibilitatea aplicării unei amenzi nu acoperă această situație, întrucât se referă la refuzul părții de a se prezenta la ședința de informare cu privire la avantajele medierii, în situațiile în care a acceptat, potrivit legii. Așadar, pârâtului i se poate aplica o amendă doar în cazul în care a acceptat la sugestia instanței să se prezinte la ședința de informare și, ulterior, nu a făcut-o.
Dacă pârâtul refuză în fața instanței să accepte această recomandare a instanței, în lipsa unei sancțiuni, credem că nici reclamantul nu va mai putea fi obligat să parcurgă această procedură, pentru că ar fi inutilă.

4.3 Dispoziții tranzitorii
Față de amânarea aplicării dispozițiilor privind inadmisibilitatea pentru data de 1 august 2013, este necesară găsirea unui răspuns privind sancțiunea sau lipsa sancțiunii pentru neîndeplinirea acestei proceduri prealabile.
Credem că soluția de suspendare a procesului prevăzută de art. 242 NCPC se poate aplica, fiind vorba de neîndeplinirea de către reclamant a unei obligații legale . Aceasta, însă, după ce instanța va acorda un termen reclamantului în acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (21) din legea medierii. S-a susținut și opinia potrivit căreia, până la data de 1 august 2013, judecătorul poate doar recomanda medierea, în baza art. 21 și 227 NCPC, iar, în cazul în care părțile acceptă să se prezinte la o ședință de informare și ulterior nu o fac, se va putea aplica amenda prevăzută de art. 187 pct. 1 lit., f) NCPC . Nu putem fi de acord cu o astfel de opinie, pentru că textul art. VII din OUG nr. 4/2013 amână doar aplicarea sancțiunii, nu și obligativitatea procedurii prealabile .
Este obligatorie parcurgerea procedurii medierii în cazul proceselor începute anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă?
Potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) NCPC, procesele în curs de judecată la data intrării în vigoare a codului rămân supuse vechii legi de procedură. Așadar, în cazul acestora, parcurgerea procedurii prealabile nu este obligatorie și nu trebuie dat un termen în sensul art. 2 alin. (21) din legea medierii pentru suplinirea acestui neajuns.

jud. dr. Andrea Chis

  • Toadere, Rebeleanu, Bota si asociatii Societate civila profesionala de mediatori
Back to Top